Parintele Arsenie Boca a fost comemorat la Manastirea Prislop. La eveniment au participat mii de persoane - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2017 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Părintele Arsenie Boca a fost comemorat la Mănăstirea Prislop. La eveniment au participat mii de persoane

[2017-11-28]
de Andrei Pau

Astăzi s-au împlinit 28 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Boca. Cu acest prilej, mii de credincioși au fost prezenți la Mănăstirea Prislop unde au participat la Sfânta Liturghie și la Parastasul săvârșit la mormântul părintelui.
Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului împreună cu un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române:
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei
Preasfințitul Părinte Daniil
Părintele Arsenie este recunoscut ca unul dintre marii duhovnici români ai secolului trecut. De-a lungul timpului, acesta a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop.
Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie a văzut lumina zilei în data de 29 septembrie 1910. A studiat la Gimnaziul Ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), Academia Teologic㠄Andreian㔠din Sibiu (1929-1933), la Academia de „Belle Arte” din București și un stagiu de documentare la Muntele Athos.
A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942. La 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta, sub numele de Arsenie, a cărei obște a îndrumat-o până în toamna anului 1948, când a fost transferat de Mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop, redevenită atunci ortodoxă.
A fost arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 ianuarie 1951 și închis la: Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari, nouă luni la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eliberat la 17 martie 1952 s-a întors la Mănăstirea Prislop, participând la slujbe, pictând și lucrând în obștea mănăstirii.
În anul 1955 era anchetat la Timișoara, suferind alte șase luni de detenție. În anul 1969 Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar părintele Arsenie exclus din monahism, începând perioada de pribegie prin București și alte localități.
În 1961 era angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968 a fost pensionat. S-a retras la parohia Drăgănescu, lângă București, începând pictarea bisericii de aici. Spre sfârșitul vieții i s-a permis să se reîntoarcă la Prislop.
A trecut la cele veșnice în data de 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, mormântul părintelui devenind un adevărat loc de pelerinaj pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 232, Ultimul acces: 2017-12-16 17:14:25