Cuvantul Patriarhului Daniel la resfintirea bisericii Manastirii Dealu (Text integral) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2018 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Cuvântul Patriarhului Daniel la resfințirea bisericii Mănăstirii Dealu (Text integral)

[2018-06-10]
de Gheorghe Anghel

Comemorarea primului Domnitor al tuturor românilor – Mihai Viteazul, la Duminica Sfinților Români, în Anul Centenar al Marii Uniri din 1918
În contextul Anului Centenar 2018, proclamat de Patriarhia Română drept An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, avem deosebita onoare de a săvârși, în Duminica Sfinților Români, resfințirea bisericii Mănăstirii Dealu, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, ctitorie a domnitorului muntean Radu cel Mare (1467-1508), de lângă cetatea Târgoviștei, și de-a săvârși slujba de pomenire sau comemorare solemnă a primului Domnitor al tuturor românilor – Mihai Viteazul (1553-1601).
Cu o vechime de peste cinci secole, acest sfânt lăcaș monahal constituie un simbol expresiv al dăinuirii dreptei credințe, al spiritualității și al artei bisericești în spațiul românesc, dar și un reper important al identității și unității noastre naționale, fiind locul sacru care păstrează, ca într-un chivot, cinstitul cap al domnitorului Mihai Viteazul, cel care a înfăptuit prima Unire a provinciilor romanești: Țara Românească, Transilvania și Moldova, în anul 1600.
Această Unire a fost o clipă scurtă a istoriei, o străfulgerare printre nori grei și apăsători, dar ea a încărcat sufletul românilor de o speranță fără seamăn, cu mare valoare de simbol. Prin unirea rapidă realizată de Mihai Viteazul, idealul sfânt al unității românilor a rămas întipărit în conștiința istorică a poporului român, deoarece evenimentul Unirii din 1600 a reprezentat un far luminos sau un simbol pentru generațiile următoare care au luptat pentru libertatea, unitatea și demnitatea națională, rodind temeinic prin Unirea Principatelor Române din 1859 și culminând cu Marea Unire de la 1918.
De aceea, Nicolae Iorga a spus c㠄după Mihai Viteazul, nici un român n-a mai putut gândi Unirea fără uriașa lui personalitate”.
Despre Mihai Viteazul s-a scris mult în cronici și în studii de istorie, s-a vor­bit în legende și în evlavia populară.
Amintim aici un episod unic din tinerețea lui Mihai Viteazul, când acesta, fiind Ban al Craiovei, domnitorul Alexandru al III-lea, numit de popor „cel Rău” (1592-1593), a dispus în mod arbitrar decapitarea lui, fiind acuzat pe nedrept de trădare.
Adus la București, în drumul către locul execuției i s-a îngăduit tânărului Mihai să se roage înaintea icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae din biserica Albă Postăvari (de­molată de regimul comunist în ziua de Paști a anului 1984). Aici, în fața Sfântului Altar, Mihai Viteazul i-a promis Sfântului Ierarh Nicolae că, dacă-l va scăpa de moarte, va ctitori o biserică pe care i-o va închina sfântului. Înainte de execuție, călăul, impresionat de lumina feței tânărului Mihai și, neîndrăznind să-l ucidă, a aruncat securea și a fugit. Văzând mi­nunea, boierii au cerut stăruitor domnitorului Alexandru al III-lea ierta­rea celui condamnat la moarte, iar dom­nitorul a fost silit să o acorde.
Făgăduința făcută atunci de tânărul Mihai Viteazul Sfântului Ierarh Nicolae a fost împlinită mai târziu când, în anul 1594, a zidit Mănăstirea Mihai Vodă din București, închinată Sfântului Ierarh Nicolae. (Și această biserică a fost „răstignit㔠de regimul comunist prin demolarea ansamblului mănăstirii și translarea bisericii, în anul 1985). Icoana Sfântului Ierarh Nicolae, înaintea căreia s-a rugat atunci Mihai Viteazul, se păstrează astăzi în tezaurul Muzeului din Palatul Patriarhiei Române.
Voievodul Mihai Viteazul a fost un domnitor român profund credincios, un apărător al Crucii și al Bisericii strămoșești, cunoscut pentru vitejia lui pe câmpul de luptă, dar și pentru fermitatea și demnitatea politicii sale externe și interne în apărarea credinței, culturii și unității neamului românesc.
În același timp, el a fost un principe european în adevăratul sens al cuvântului. El a negociat și a încheiat alianțe și tratate, ca, de pildă, Tratatul de la Târgoviște, din mai 1598, încheiat cu solii Împăratului Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, una din marile puteri ale timpului, tratat prin care au fost recunoscute oficial drepturile domnitorului muntean asupra Transilvaniei, precum și dreptul Mitropolitului Țării Românești de a hirotoni ierarhi și preoți pentru românii ortodocși din Ardeal.
Ca fiu al Bisericii Ortodoxe, domnitorul Mihai Viteazul și-a ales sfătuitori înțelepți, mulți dintre ei ierarhi cărturari ortodocși ori călugări duhovnicești, precum era Mitropolitul Eftimie al III-lea al Țării Românești (1594-1602), omul de încredere al domnitorului, pe care l-a trimis și în câteva misiuni diplomatice; sau Mitropolitul Luca din Cipru, care, pe când era Episcop de Buzău (1583-1602), a fost trimis de către Mihai Viteazul în misiuni diplomatice la Principele Transilvaniei și la Țarul Rusiei; sau duhovnicul său, Starețul Serghie al Mănăstirii Tismana, pe care l-a propus Episcop de Muncaci, în Maramureș (azi în Ucraina).
După campania militară victorioasă a domnitorului Mihai Viteazul împotriva turcilor, din anul 1595, care a avut răsunet în Europa apuseană, și în timpul căreia oastea otomană a suferit mai multe înfrângeri în bătăliile de la Călugăreni (13-23 august), Târgoviște (6-8 octombrie), București (12 octombrie) și Giurgiu (15-20 octombrie), a urmat, în anul 1599, Bătălia de la Șelimbăr, când Mihai Viteazul îl învinge pe cardinalul-principe al Transilvaniei, Andrei Báthory, care se aliase cu turcii otomani.
Astfel, domnitorul Țării Românești intră triumfător în Alba Iulia, unde este întâmpinat cu mult entuziasm de către locuitorii cetății în frunte cu Mitropolitul ortodox român Ioan de Prislop și este proclamat Domnitor al Transilvaniei.
Preocupat de situația românilor ortodocși majoritari în Transilvania, Mihai Viteazul a restabilit drepturile Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului de a avea reședință la Alba Iulia, precum și dreptul de a construi aici o catedrală ortodoxă, fără a nega drepturile celorlalte culte creștine.
După eliberarea Țării Moldovei, în anul 1600, de sub stăpânirea filopolonă a Movileștilor, aliată și aceasta cu turcii și tătarii, Mihai Viteazul se intituleaz㠄Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”.
Având o conștiință puternică a faptului că apără nu doar țara sa împotriva expansiunii otomane, ci apără întreaga creștinătate, Mihai Viteazul a fost un adevărat cruciat, respectat atât de turcii otomani, cât și de creștinii romano-catolici și protestanți, reușind să semneze cu ei tratate pe picior de egalitate.
Fidelitatea certă și constantă față de propria sa tradiție ortodoxă, dar și respectul său față de alți creștini și chiar față de religia islamică, arată că adevărata credință și generozitate îl umanizează pe om, îl face înțelept, capabil de dialog și cooperare.
În acest sens, cinstirea sau comemorarea domnitorului Mihai Viteazul este în același timp un act de cult liturgic și de cultură patriotică, de dreptate și de demni­tate națională pentru conștiința românilor de pretutindeni, mai ales la sărbătoarea numită Duminica Sfinților Români, când pomenim pe sfinții români din toate timpurile, cunoscuți sau necunoscuți de oameni, dar cunoscuți de Dumnezeu.
În plus, anul acesta 2018, ca an omagial al unității de credință și de neam, este nu doar un popas de comemorare și de recunoștință, ci este și o chemare la înnoire spirituală și lucrare misionară creștină, atât pentru clerici, cât și pentru mireni, pentru a cultiva comuniunea sau unitatea și demnitatea românilor din Țară și de pretutindeni.
Astăzi, cu prilejul binecuvântat al resfințirii bisericii Mănăstirii Dealu și al comemorării solemne a domnitorului Mihai Viteazul, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, arhipăstorul și părintele duhovnicesc al clerului și credincioșilor ortodocși din această veche capitală a Țării Românești, pentru că a inițiat și susținut ample lucrări de consolidare și restaurare a întregului ansamblu arhitectonic al Mănăstirii Dealu, a bisericii și a chiliilor.
De asemenea, a reamenajat Muzeul Mănăstirii Dealu, pentru a evidenția rolul cultural și spiritual al mănăstirii în misiunea pastorală a Bisericii noastre, mai ales prin intermediul artei tiparului.
Totodată, felicităm pe Maica Stareță Emanuela Preda, căreia îi conferim Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, și binecuvântăm întreaga obște monahală a Mănăstirii Dealu, harnică și misionară, pe toți sprijinitorii ei din țară și străinătate, precum și pe toți ierarhii, demnitarii, clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate creștină și demnitate românească.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Sfântului Ierarh Nicolae, sfinților români și tuturor sfinților să ocrotească această mănăstire și să dăruiască pace și bucurie, sănătate și ajutor tuturor închinătorilor și binefăcătorilor ei.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 88, Ultimul acces: 2018-10-16 11:08:19