O familie locuieste in casa noua ridicata cu sprijinul Parohiei Sf. Trei Ierarhi din Iasi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

O familie locuiește în casă nouă ridicată cu sprijinul Parohiei Sf. Trei Ierarhi din Iași

[2020-09-09]
de Iulian Dumitrașcu

O familie cu posibilități materiale reduse din satul ieșean Poiana cu Cetate a primit cheile unei case noi.
Locuința a fost ridicată cu sprijinul comunității parohiale „Sfântul Proroc Daniel” din Iași, la inițiativa Părintelui Ioan Chirvasă.
Clericul a aflat de situația în care se află familia respectivă și a decis, împreună cu credincioșii din parohia pe care o păstorește, să le vină în ajutor.
„Am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să construim această casă pentru o familie cu posibilități materiale reduse, alcătuită din cinci membri, care locuia în condiții improprii. Astfel, cu sprijinul mai multor credincioși ai parohiei noastre, am reușit să ne ducem planul la bun sfârșit – o casă care să ofere condiții normale de trai membrilor ei”.
„Nu aș fi fost alături de ei, dacă nu aș fi văzut cum mama încearcă să le ofere copiilor tot ceea ce poate, astfel încât să nu le lipsească ceva, însă cu foarte mari eforturi. De-a lungul timpului, am ajutat mai multe familii de aici cu pachete de alimente, însă cea căreia i-am construit un nou acoperiș deasupra capului este cea mai în nevoie”.
„Casa are trei camere, o baie și un hol, fiind construită în doar trei luni. Slavă lui Dumnezeu pentru toate și ne bucurăm că am putut face o bucurie pe timp de pandemie”, a mărturisit Părintele Ioan Chirvasă.
Noua locuință a fost sfințită zilele trecute în prezența membrilor familiei și a mai multor locuitori ai satului Poiana cu Cetate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 31, Ultimul acces: 2020-09-22 23:37:36