Familiile din Dieceza de Iasi ii multumesc IPS Aurel Perca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Familiile din Dieceza de Iași îi mulțumesc IPS Aurel Percă

[2020-01-11]
Catedrala romano-catolică din Iași
La Întâlnirea Diecezană a Familiilor de anul trecut de la Faraoani, împreună, familiile din Dieceza de Iași, am avut ocazia să mulțumim PS Petru Gherghel, astăzi Episcop emerit de Iași, pentru tot ceea ce a însemnat pentru familiile Diecezei de-a lungul celor 41 de ani de păstorire. Cu ocazia luării în posesie a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, este o ocazie potrivită să mulțumim și IPS Aurel Percă, astăzi Arhiepiscop și Mitropolit de București.

Rod al Sinodului Diecezan, desfășurat la Iași între anii 2001-2004, Oficiul pentru Pastorația Familiei s-a dovedit a fi încă de la început printre prioritățile pastorației diecezane, mai ales că familia, cel puțin în ultimul timp, este „lovit㔠din toate părțile. Propus de către Sinod și susținut forte de către Episcopul Petru Gherghel, ajutat de către, până mai ieri, Episcopul auxiliar Aurel Percă, Oficiul pentru Pastorația Familiei a devenit între timp „industrie”, o „industrie a familiei pentru familie”, după modelul voit de Dumnezeu. De la simplele discuții într-un birou cu familiile aflate în impas, la diferitele întâlniri diecezane, decanale, parohiale și chiar internaționale, toate reprezintă oarecum ajungerea la maturitate a acestui tip de pastorație în Dieceza de Iași. Tinerii care urmează să se căsătorească, persoanele văduve, familia rănită, familiile care își aniversează anii de căsătorie, toate au devenit parte din „industria” care este astăzi Oficiul pentru Pastorația Familiei.
Mulțumim, Înaltpreasfințite Aurel, așa cum am făcut-o și față de PS Petru Gherghel pentru că, citind „semnele timpurilor” și mergând pe urmele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, continuate astăzi atât de frumos de către Papa Francisc, ați fost de partea familiei, ați intuit importanța și în același timp urgența unei astfel de pastorații pentru Poporul lui Dumnezeu! Înaltpreasfințite Aurel, familiile din Dieceza de Iași se alătură tuturor celor care v-au fost și vă sunt alături, vă mulțumesc și vă doresc mult curaj în noua misiune și vă însoțesc cu rugăciunile lor. În același timp îl asigură și pe PS Iosif Păuleț, Episcopul Diecezei de Iași, de același sprijin și de continuarea cu și mai mult elan și responsabilitate a propunerilor Oficiului pentru Pastorația Familiei. (pr. Felician Tiba și colaboratorii, Oficiul pentru Pastorația Familiei)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 86, Ultimul acces: 2020-05-29 17:17:12