Papa Francisc: Prin Maria il intalnim pe Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Prin Maria îl întâlnim pe Dumnezeu

[2021-01-01]
Maria „nu este numai puntea dintre noi și Dumnezeu, este mai mult: este drumul pe care Dumnezeu l-a parcurs pentru a ajunge la noi și este drumul pe care trebuie să îl parcurgem noi pentru a ajunge la El. Prin Maria îl întâlnim pe Dumnezeu așa cum vrea El: în duioșie, în intimitate, în trup. Da, pentru că Isus nu este o idee abstractă, este concret, întrupat, s-a născut din femeie și a crescut cu răbdare.” Aceste cuvinte fac parte din predica pe care Papa Francisc a pregătit-o pentru celebrarea din prima zi a anului 2021, la care nu a putut participa din probleme de sănătate, predica fiindu-i citită de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat. Liturghia a fost celebrată în Bazilica San Pietro.

Predica Pontifului a fost construită în jurul a trei verbe: a binecuvânta, a se naște și a găsi. Pornind cu primul, a spus că întruparea Fiului ne-a adus „nu numai cuvinte de binecuvântare, ci însăși binecuvântarea: Isus este binecuvântarea Tatălui. În El, spune Sfântul Paul, Tatăl ne binecuvânteaz㠑cu toată binecuvântarea’.” A subliniat și că noi înșine suntem chemați să binecuvântăm, „să cuvântăm-bine în numele lui Dumnezeu. Lumea este grav poluată de faptul de a cuvânta rău și de a gândi rău despre alții, despre societate, despre noi înșine. Însă vorbirea de rău corupe, face să degenereze totul, în timp ce binecuvântarea regenerează, dă forță pentru a reîncepe în fiecare zi. Să cerem Născătoarei de Dumnezeu harul de a fi pentru ceilalți purtători bucuroși ai binecuvântării lui Dumnezeu, așa cum este ea pentru noi.”
Trecând la al doilea verb, a naște, Sfântul Părinte a făcut observația că Isus nu a apărut direct adult, ci ca prunc; „nu a venit în lume singur, ci dintr-o femeie, după nouă luni în sânul Mamei, din care și-a lăsat țesută umanitatea. Inima Domnului a început să palpite în Maria, Dumnezeul vieții a luat oxigenul de la ea. De atunci Maria ne unește cu Dumnezeu, pentru că în ea Dumnezeu s-a legat cu trupul nostru și nu l-a mai lăsat niciodată.” A vorbit apoi despre inimă, subliniind când de important este să ne-o păstrăm curată. „Anul acesta, în timp ce sperăm într-o renaștere și în noi îngrijiri, să nu neglijăm îngrijirea. Pentru că, în afară de vaccinul pentru trup, este nevoie de vaccinul pentru inimă: și acest vaccin este îngrijirea. Va fi un an bun dacă ne vom îngriji de ceilalți, așa cum face Sfânta Fecioară Maria cu noi.”
În fine, a vorbit și despre verbul „a găsi”, amintind că păstorii au găsit nu semne spectaculoase, ci o simplă familie. „Însă acolo l-au găsit cu adevărat pe Dumnezeu, care este măreție în micime, tărie în duioșie.” Papa și-a încheiat predica întrebând: „Și noi, ce anume suntem chemați să găsim la începutul anului? Ar fi frumos să găsim timp pentru cineva. Timpul este bogăția pe care o avem cu toții, dar de care suntem geloși, pentru că vrem să o folosim numai pentru noi. Trebuie cerut harul de a găsi timp: timp pentru Dumnezeu și pentru aproapele, pentru cel care este singur, pentru cel care suferă, pentru cel care are nevoie de ascultare și îngrijire. […] Sfânta Fecioară Maria, care l-a adus pe Dumnezeu în timp, să ne ajute să dăruim timpul nostru. Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ție îți consacrăm noul an. Tu, care știi să păstrezi în inimă, îngrijește-te de noi. Binecuvântează timpul nostru și învață-ne să găsim timp pentru Dumnezeu și pentru alții.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 212, Ultimul acces: 2021-04-19 06:33:42