SRUC 2010: prima zi la Iasi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

SRUC 2010: prima zi la Iași

[2010-01-19]
Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor a început, luni, 18 ianuarie 2010, la Institutul Teologic Romano-Catolic 'Sfântul Iosif' din Iași, aflăm de pe Ercis.ro. La celebrarea prezidată de PS Aurel Percă, Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, au participat un mare număr de preoți, profesori în cadrul seminarului și preoți oaspeți, seminariști, persoane consacrate și credincioși catolici și ortodocși, care au venit în capela seminarului ca să se roage pentru unitatea tuturor creștinilor. A fost prezent și un distins oaspete, Mons. Carlo Stancari, din Prato (Italia), un animator al mișcării ecumenice.
În deschiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, PS Aurel a precizat că cei prezenți la aceste momente de rugăciune răspund afirmativ la dorința Mântuitorului: 'Ca toți să fie una... pentru ca lumea să creadă!' (In 17,21). Toți creștinii sunt chemați să-și intensifice rugăciunile și prin mărturia vieții, prin mărturia credinței în învierea lui Cristos, după exemplul ucenicilor lui Isus, să contribuie la unirea tuturor creștinilor, a tuturor celor care cred în Cristos, a tuturor acelora care-l au pe Dumnezeu Tată în ceruri. PS Aurel a subliniat faptul că ucenicii lui Isus au dus vestea Evangheliei până la marginile pământului. Biserica s-a născut misionară, iar fiecare creștin este un evanghelizator, un misionar prin vocație, fiind chemat să vestească cu certitudine că nu există mântuire decât în numele lui Isus Cristos.
Episcopul a amintit faptul că în anul 1910, la Edinburgh, în Scoția, s-au adunat aproximativ 1200 de persoane, reprezentanți ai societăților misionare protestante și anglicane. A fost un eveniment istoric, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani. A început să se vorbească despre colaborarea în misiune, despre apropierea creștinilor, despre valorile care îi adună pe toți creștinii împreună. Întâlnirea de la Edinburgh nu a avut un caracter de decizie, dar reprezintă începutul unui drum care după câteva decenii a dus la nașterea mișcării ecumenice. Creștinii nu pot să-l laude pe unicul Dumnezeu și să proclame învierea unicului Mântuitor, trăind mai departe divizați, a mai susținut prelatul. Acest lucru constituie o contra-mărturie pentru lume și este un grav scandal. Unitatea creștinilor trebuie să fie pusă în serviciul evanghelizării. Dacă creștinii sunt martorii vieții noi, divizați nu pot duce vestea despre o singură turmă și un singur păstor, care vrea să-i conducă la ape liniștite pe toți. Isus cel înviat să însuflețească în toți creștinii această dorință de viață nouă și să-i unească pe toți prin mărturisirea aceluiași adevăr.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași)
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 799, Ultimul acces: 2021-09-17 22:08:42