Papa Francisc: Sa stam aproape de Domnul pentru a fi plini de speranta - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Să stăm aproape de Domnul pentru a fi plini de speranță

[2020-02-03]
Există întotdeauna realități care par lipsite de speranță dacă sunt privite cu ochii lumii, de aceea membrii vieții consacrate trebuie să stea aproape de Domnul în fiecare zi, a spus Papa Francisc sâmbătă, 1 februarie 2020, în Bazilica San Pietro. „Iată secretul: să nu ne îndepărtăm de Domnul, izvor al speranței. Devenim orbi dacă nu privim la Domnul în fiecare zi, dacă nu îl adorăm.” În cadrul Liturghiei celebrate în Vigilia Sărbătorii Prezentării Domnului, Papa a spus că, asemenea lui Simeon care „a văzut harul care valorează mai mult decât viața, și nu aștepta altceva”, persoanele consacrate au văzut „comoara care valorează mai mult decât toate averile din lume” și pentru ea au părăsit „lucruri prețioase, precum bunurile, precum crearea unei familii proprii”.

Pontiful a îndemnat persoanele consacrate să cear㠄o privire nouă, care știe să vadă harul, care știe să-l caute pe aproapele, care știe să spere”. Pornind de la cuvintele rostite în fiecare seară la Completoriu: „Doamne, mântuirea mea vine de la Tine, mâinile mele nu sunt goale, ci pline de harul Tău”, Papa a spus c㠄A ști să vedem harul este punctul de plecare. A privi în urmă, a reciti propria istorie și a vedea în ea darul fidel al lui Dumnezeu: nu numai în marile momente ale vieții, ci și în fragilități, în slăbiciuni, în mizerii… Când ținem privirea îndreptată spre El, ne deschidem la iertarea care ne reînnoiește și suntem întăriți de fidelitatea Sa… Cel care știe să vadă înainte de toate harul lui Dumnezeu descoperă antidotul la neîncredere și la privirea lumească.”
„Pentru a avea privirea corectă asupra vieții să cerem să știm să vedem harul lui Dumnezeu pentru noi, ca Simeon. Evanghelia repetă de trei ori că el avea familiaritate cu Duhul Sfânt, care era asupra lui, îl inspira, îl mișca. Avea familiaritate cu Duhul Sfânt, cu iubirea lui Dumnezeu. Viața consacrată, dacă rămâne trainică în iubirea Domnului, vede frumusețea. Vede că sărăcia nu este un efort titanic, ci o libertate superioară, care ni-l dăruiește pe Dumnezeu și pe ceilalți ca adevăratele bogății. Vede că nu este o sterilitate austeră castitatea, ci calea pentru a iubi fără a poseda. Vede că ascultarea nu este disciplină, ci victoria asupra anarhiei noastre în stilul lui Isus.”
„Cine își îndreaptă privirea spre Isus învață să trăiască pentru a sluji. Nu așteaptă ca să înceapă alții, ci pornește în căutarea aproapelui, așa cum Simeon îl căuta pe Isus în Templu”, a mai spus Sfântul Părinte. Persoanele consacrate trebuie să ceară harul „de a ști să-l căutăm pe Isus în frații și în surorile pe care i-am primit. Acolo începi să pui în practică iubirea: în locul în care trăiești, primind frații și surorile cu sărăciile lor, așa cum Simeon l-a primit pe Isus simplu și sărac. Astăzi, atâția văd în alții numai obstacole și complicații. Este nevoie de priviri care să-l caute pe aproapele, care să se apropie de cel care este distant.”
„Călugării și călugărițele, bărbați și femei care trăiesc pentru a-l imita pe Isus, sunt chemați să pună în lume însăși privirea Sa, privirea compasiunii, privirea care merge în căutarea celor care sunt departe; care nu condamnă, ci încurajează, eliberează, consolează, privirea compasiunii.” Papa Francisc a mai subliniat c㠄ochii lui Simeon au văzut mântuirea pentru că o așteptau. Erau ochi care așteptau, care sperau… Erau ochi bătrâni, dar aprinși de speranță”. Pontiful a recunoscut că, privind în jurul nostru, „este ușor să pierdem speranța: lucrurile care nu merg, scăderea numărului de vocații… Amenință și ispita privirii lumești, care elimină speranța. Dar să privim la Evanghelie și să-i vedem pe Simeon și Ana: erau bătrâni, singuri, și totuși nu au pierdut speranța, pentru că erau în contact cu Domnul.”
Sfântul Părinte a reflectat la toate acestea în cadrul Liturghiei pentru a 24-a Zi Mondială a Vieții Consacrate, celebrată în fiecare an în Sărbătoarea Prezentării Domnului. În această sărbătoare are loc și binecuvântarea lumânărilor: mulți catolici aduc la biserică lumânări – ca simbol al lui Isus Cristos, Lumina lumii -, pentru a le duce apoi acasă binecuvântate. Liturghia din 1 februarie a început cu Papa Francisc binecuvântând lumânările și mergând apoi în procesiune, prin Bazilica scăldată în întuneric, împreună cu preoți, Episcopi și Cardinali ducând lumânări aprinse. Persoanele prezente în Bazilică au avut și ele în mână mici lumânări.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 21, Ultimul acces: 2020-04-03 00:40:05