Intre tulburare si dorinta dupa lumina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Între tulburare și dorința după lumină

[2008-01-04]
pr. Alessandro Pronzato

Dumnezeu se face cunoscut prin mister


Doi termeni. Unul folosește la caracterizarea sărbătorii de astăzi: Epifania. Celălalt pe care ni-l oferă Paul în a doua lectură: mister. Dumnezeu se manifestă. Ni se descoperă. Dumnezeu este lumină. Dumnezeu este epifania. Dumnezeu se face cunoscut. Dar prin intermediul misterului. Misterul nu poate fi cucerit, nici cu atât mai puțin forțat cu "armele improprii" ale rațiunii. Poate fi numai dezvăluit. Și aceasta este un dar, har, oferire de lumină (ba chiar de "lumini"), comunicare secretă care are loc în moduri, locuri și timpuri surprinzătoare, și unor persoane la care ne gândim cel mai puțin.


Mister. Adică este cu totul adevărat. Dar nu cum ne-am aștepta. Promisiunea era știută, a fost repetată. Dar realizarea reprezintă o noutate descumpănitoare. Ceea ce era ascuns devine știre. Dar conținutul și aducătorii și destinatarii nu sunt cei prevăzuți. Se realizează profeția lui Isaia. Dar în alt fel. Ierusalimul rămâne cetatea luminii. Deasupra ei strălucește gloria Domnului. Dar de acum este practic imposibil de a fixa locul Ierusalimului într-un punct geografic precis.


Pe de altă parte, în timpul în care scria al Treilea Isaia, Ierusalimul cu toată probabilitatea era încă redus la o grămadă de moloz (și același lucru se repetă când Matei redactează evanghelia sa). Chiar și magii află lumina în afara Ierusalimului. La Ierusalim sunt numai în trecere, să culeagă informații. Dar în cetate nu descoperă ceea ce căutau. Rămâne "cetatea sfântă". Ceea ce contează, totuși, este o persoană. Este cazul să ne dăm seama că epifania nu este rezervată Magilor "veniți din orient". Și pe calea noastră sunt numeroase epifanii, infinite revelații. Semnalele nu sunt în mod necesar zgomotoase (ba chiar, chiar nici nu sunt deloc). Dar oferirea luminii (ba chiar, a "luminilor") continuă să fie făcută fiecăruia dintre noi. Dumnezeu așteaptă mereu pe cineva dispus să deschidă ochii. Mai bine: să se lase ca să i se deschidă ochii.





Apropiere și îndepărtare


Revelarea luminii vine conform unor criterii paradoxale. Să accentuăm câteva. Cetatea este construită pe putere (Irod), pe siguranța înțelepciunii (scribii), pe tradiții religioase care au înghețat trecutul (marii preoți). Și Dumnezeu nu stă în centrul acestei cetăți. Se așează în afara ei. Dincolo de ziduri, dincolo de textele sacre, dincolo de obiceiuri și de riturile obișnuite. Dumnezeu părăsește centrul față de pozițiile stabilite de cei puternici și învățați. Dumnezeu se stabilește la periferie. Nu acceptă să fie un suport al siguranței puterii și al înțelepciunii. Dumnezeu este, pentru a spune așa, "periferic".


Adevărul este nomad. Scribii și marii preoți sunt în cea mai perfectă ortodoxie. Dar nu în adevăr. Este imposibil, de acum, de a stabili cine este aproape și cine este departe. Irod, scribii, populația Ierusalimului par să fie cei mai apropiați evenimentului. Îl ating. Și totuși nu ajung la el. Rămân străini. De-a dreptul excluși. Cei îndepărtați sunt admiși să descopere secretul. Da, cu adevărat "fiii vin de departe", nu cresc în familie. Epifania deschide un orizont de universalitate. Dar această universalitate trece în mod necesar prin "calea strâmtă" a micimii: un copil lipsit de apărare, pe care îl înconjoară oameni care nu contează. Un cadru modest, nesemnificativ. Ceea ce este important, decisiv, nu este observat de mulți. Valorile cele mai prețioase apar "neglijabile". Adevărul poate fi găsit de cel care a văzut aprinzându-se în orizontul său o stea. Și a acceptat, la rândul său, să devină mic, cerșetor, umil căutător.





Adorația este revoluționară


Să avem prezente personajele care ocupă scena. Irod, tot Ierusalimul, marii preoți și scribii, de o parte. De cealaltă, Magii. Sistemul religios și cel al înțelepciunii sau unit cu puterea. Ba mai mult, se pun de-a dreptul în slujba sa, la dispoziția sa, docili la ordinele sale ("Regele Irod... adunând laolaltă pe toți marii preoți și cărturarii..."). Cele trei puteri, în acest caz, se întăresc reciproc, apărându-se de ceea ce îi amenință. Este subliniată "tulburarea" regelui. O tulburare care molipsește și pe consilieri și aliați.


Este o preocupare în camerele palatului în fața unui pericol obscur, a unei sosiri neprevăzute de protocolul curții. Toate acestea sunt provocate de o simplă frază a acelor străini: "Am venit să-l adorăm". Acele personaje misterioase și descumpănitoare au venit să adore, nu pentru altceva. Scopul principal este adorația, nu oferirea darurilor. Și apoi darurile vor merge în altă parte, desigur nu în tezaurul templului sau în casele de bani ale regelui. Puterea se simte tulburată, amenințată, pusă în discuție de oamenii dispuși să-și plece genunchii în fața Domnului, și care nu se lasă impresionați de mărețiile false (dimpotrivă, pune în discuție fără milă), reușesc să relativizeze tot ceea pretinde să se considere ca absolut.


Este greu să plece, să integreze, să manipuleze indivizi care rezervă adorația Unicului care are dreptul. Adevărații adoratori insensibili, incontrolabili, imprevizibili. Nici un domn abuziv nu poate "dispune" de indivizi capabili de adorație. Regele convoacă după plăcerea sa scribii săi, care îi oferă răspunsuri dorite. Dar adoratorii pun întrebări neliniștitoare, puțin asiguratoare, ne programate, în afara textului stabilit. Adorația autentică devine destabilizatoare, subversivă pentru structuri, privilegii, echilibre, interese.


"Tulburarea" populației Ierusalimului, dimpotrivă, este diferită. Aceia sunt oamenii cufundați în indiferență, abandonați în amorțeală. Sosirea acelor personaje exotice și întrebarea pe care o pun provoacă o ușoară tresărire la suprafață, o mișcare de curiozitate, aprind atenția pentru o clipă. Apoi totul se întoarce la normalitate. Nimic mai mult decât o emoție trecătoare, care nu lasă urme în adâncime. Ce ne trebuie pentru a ne zgudui, pentru a trezi un interes real, pentru a exploda o insatisfacție, pentru a da gustul unei căutări serioase, pentru a ne dărui dorința după un drum diferit, într-o masă amorfă liniștită, resemnată, și devenită impermeabilă la chemările care vin din depărtare? Este o întrebare neliniștitoare care nici astăzi nu a găsit un răspuns.


În fața acestor oameni "tulburați" de ce nu are nimeni intenția de a se schimba, de a părăsi pozițiile dobândite, de a renunța la propriul prestigiu, sau numai ușor efervescente pentru a se întoarce imediat în inerție, stau acei înțelepți veniți de la răsărit, care se încăpățânează să fie creaturi ale dorinței, să ducă la capăt o călătorie deloc confortabilă, pentru a reuși în sfârșit să descifreze semnul misterios care le-a apărut pe orizontul lor domestic.





A căuta ceea ce s-a primit


Și se precizează astfel două atitudini opuse. "Adunați toți marii preoți și cărturarii poporului..." "Am venit să-l adorăm..." Deci, atitudinea celor care știu, au primit ca moștenire exclusivă, se simt deținătorii adevărului. Ei țin textele. Și atitudinea celor care caută... Aceștia din urmă țin numai o cale. Cei dintâi cred că lichidează situația neplăcută, că rezolvă problema plictisitoare, pronunțând cu gravitate: "așa este scris..." Da, totul este scris în cărți. Acolo sunt răspunsurile. Orice problemă este rezolvată, nu este cazul de a se tulbura: totul este deja scris, prevăzut. Este scrisă dreptatea, sunt scrise drepturile omului, este scrisă sacralitatea persoanei, este scrisă toleranța, este scrisă demnitatea femeii, este scrisă pacea, este scris dialogul, este scrisă iertarea, este scrisă sărăcia, sunt scrise valorile altor culturi.


Magii, însă, sunt acolo pentru a demonstra cu prezența lor incomodă că nu este suficient ca ceva să fie scris. "Am venit..." Cărțile sunt importante, dar nu sunt suficiente. Documentele sunt (cel puțin uneori) necesare, dar cuvântul obligatoriu rămâne deschis. În texte este totul, dar textele nu sunt totul. Când cineva știe, explică, discută, nu face progres în cauza adevărului. Și nici el nu progresează în adevăr. Adevărul are nevoie de pași. Adevărul nu stă pe paginile frunzărite, ci fixează întâlnirile sale de-a lungul drumului care nu este parcurs odată pentru totdeauna. Cărțile sunt folositoare când trimit la viață, când sunt aruncate cu violență pe drum, lansează într-o aventură riscantă. Și Magii aveau cărțile lor. Însă nu s-au limitat să știe. Nu s-au mulțumit cu știința lor precedentă. Au plecat, au întreprins o călătorie care i-a condus cine știe unde.


"Am venit..." Da, au venit să caute, să vadă, să găsească. "Intrând în casă, au văzut copilul cu Maria Mama sa, și prosternându-se l-au adorat". "Apoi au deschis comorile lor..." Nu au venit pentru a face afaceri, ci pentru a oferi. Comorile lor sunt destinate "noului rege" care a reușit să-i scoată din casă. S-au despuiat de averea lor, lăsându-se îmbrăcați în lumină. "Pe un alt drum s-au întors în țara lor..." În fond, acest itinerariu trebuie să-l parcurgem și noi. Ceea ce am primit, ceea ce știm, trebuie căutat, descoperit, "văzut", făcut al nostru, parcurgând calea noastră, irepetabilă. Va fi epifania și pentru noi dacă nu ne mulțumim să consumăm ochii pe cărți, dar ne lăsăm cuprinși de o lumină care se dăruiește acelora care iubesc calea.

Sursa: www.ProFamilia.ro


Contor Accesări: 888, Ultimul acces: 2021-06-17 23:47:24